Feeds:
Posts
Comments



Campioana europeană la bârnă din 2010 de la Birmingham, Amelia Racea a părăsit lotul olimpic de gimnastică al României. Sportiva în vârstă de 18 ani s-a retras din sportul de performanţă şi a ales să se dedice studiilor, ea fiind studentă în primul an la UNEFS Bucureşti. Ultimul concurs oficial la care a participat a fost triunghiularul de la Ulm, din luna aprilie, când România a învins Marea Britanie şi Germania. “A fost decizia ei, nu a avut nicio problemă de sănătate, a considerat că nu mai are aceeaşi plăcere în a face gimnastică şi că nu mai poate merge mai departe în aceste condiţii. Regretăm decizia ei, dar nimeni nu poate fi ţinut cu forţa să facă sport de performanţă”, ne-a declarat Anca Grigoraş, director tehnic al FRG.

Ama a început gimnastica la CSS Cetate Deva şi a fost una dintre cele mai promiţătoare junioare din generaţia ei, cucerind argintul la bârnă şi bronzul la sol la Europenele de juniori din 2008. Un an mai târziu, ea devenea vedeta Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Tampere după ce obţinea şase medalii, două de aur (sărituri şi bârnă) şi patru de argint (sol, paralele, individual compus şi cu echipa). Racea mai are în palmares o medalie de bronz la individual compus obţinută la Europenele de la Berlin din 2011 şi una de bronz cu echipa, obţinută tot la Europene, Birmingham 2010.

Sursa: Prosport

Ama, îți doresc să fii fericită pe noul drum ales! Deja ne lipsești!

Website

De acum ne găsiți și pe www.ameliaracea.ro.

Puteți vizita și www.gabrieladragoi.ro, www.sandraizbasa.ro, www.anaporgras.ro, www.ralucahaidu.ro.

Conform unei decizii de ultim moment, fetele nu vor participa în acest week-end la competiția de la Cottbus, anunță Federația Română de Gimnastică.
Din păcate nu se precizează și motivele acestei modificări… sper doar că participarea la Cupa Mondială de la Paris nu va fi și ea anulată.

Gimnasta Amelia Racea, legitimată la CNS-CSS „Cetate” Deva, va concura la paralele şi bârnă la ediţia a 35-a a galonatei întreceri „Turneul Maeştrilor” din Germania. Competiţia va deschide „FIG Gymworld Challenger Cup 2011” şi va alinia la start alte trei gimnaste şi patru gimnaşti din România.

Opt români la start
Campioană europeană la bârnă şi sportiva numărul unu a judeţului în 2010, Racea este singura dintre cele şapte sportive de la Cetate Deva care fac parte din lotul olimpic al României, invitată la concursul de Cupă Mondială de la Cottbus. „Ne aşteptam să fie pe lista de invitaţi şi Raluca Haidu, medaliată cu bronz la bârnă la Campionatul European, dar numai Racea a îndeplinit criteriile de participare”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva. Alături de Racea, vor mai concura la Cottbus, între 11-13 martie, alţi şapte componenţi ai loturilor olimpice ale României.
Octavian Belu şi Mariana Bitang, antrenorii lotului feminin, vor miza pe Ana Porgras (paralele şi bârnă), Diana Chelaru (sărituri şi sol), Sandra Izbaşa (sărituri şi sol), iar antrenorii lotului masculin îi vor trimite în arenă pe Alin Jivan, Cosmin Iancu, Marius Berbecar şi Vlad Cotuna.

Competiţie de elită
„Turneul maeştrilor” a ajuns la a 35-a ediţie şi este un eveniment de tradiţie în Germania. Concursul va deschide seria etapelor de Cupă Mondială „FIG Gymworld Challenger Cup 2011”şi se remarcă prin prezenţa pe listele de start a unor strălucitoare vedete din 45 de ţări. Organizatorii au invitat la concurs numai campioni mondiali, continentali şi olimpici. Fiecare naţiune participantă are dreptul să înscrie doar câte doi sportivi într-o finală pe aparate. Premiile totale ale competiţiei sunt de 25.000 de franci elveţieni.
Româncele Ana Porgras, campioană mondială la bârnă, Sandra Izbaşa, medaliată cu aur la sol la Jocurile Olimpice din 2008, Diana Chelaru şi Amelia Racea vor avea ca adversare gimnaste de top precum Oksana Chusovitina, Elisabeth Seitz, Kim Bui şi Marie Sophie Hindermann.

Urmează Internaţionalele Franţei
După etapa de Cupă Mondială de la Cottbus, cinci gimnaşti români, trei la feminin şi doi la masculin, vor participa în 19-20 martie, la Internaţionalele Franţei, la Paris-Bercy. România va fi reprezentată de Flavius Koczi şi Marius Berbecar, la masculin, respectiv Diana Chelaru, Ana Porgras şi Sandra Izbaşa, la feminin. Competiţia din Franţa s-a desfăşurat pentru prima dată în 1986, iar în 2011, reprezintă a doua etapă de Cupă Mondială, în noul format aprobat de FIG din acest an.
La concursul din Franţa au fost invitaţi doar finaliştii pe aparate de la CM de anul trecut, plus cei mai buni patru sportivi, pe fiecare aparat, con-form ratingului mondial din 2010. Din delegaţia României vor face parte şi antrenorii Ştefan Gal, Octavian Belu şi Lucian Sandu. La puţin timp după Internaţionalele Franţei, gimnastica de pe continent va intra în febra Campionatelor Europene, programate între 2-10 aprilie, la Berlin.

Sursa: Mesagerul Hunedorean

Deși pare să aibă ceva probleme cu ritmul de lucru, Amelia se simte mai puternică și mai pregătită în anul ce tocmai a început.

Gimnasta Amelia Elena Racea, legitimată la Colegiul Naţional Sportiv “Cetate” Deva, a fost declarată cel mai bun sportiv al anului 2010 în judeţul Hunedoara, de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, acesta fiind al doilea an consecutiv când titlul este câştigat de gimnastă.

Medalia de aur la bârnă cucerită, în luna mai, în cadrul Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Birmingham – singura medalie de aur a României la senioare -, dar şi medalia de bronz câştigată cu echipa României au fost performanţele care i-au adus Ameliei Racea titlul de “Sportivul anului 2010” în judeţul Hunedoara. Tot în acest an, sportiva de 15 ani Amelia Racea a devenit campioană naţională la paralele şi a câştigat medalia de bronz la individual compus la Campionatele Naţionale de Maestre de la Reşiţa.

Astfel, cel mai bun antrenor al judeţului Hunedoara a fost declarat, pentru a cincea oară la rând, Liliana Cosma – gimnastică artistică – de la Colegiul Naţional Sportiv “Cetate” Deva, grupare care şi în 2010 a fost declarată “clubul public cu cele mai bune rezultate din judeţ”, în timp ce Clubul Sportiv Comexim din Lupeni a fost desemnat “cel mai bun club privat”.

Directorul executiv interimar al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Hunedoara, Marieta Ilcu-Răileanu, a anunţat că topurile complete ale celor mai buni sportivi ai judeţului în 2010 la sporturi olimpice şi neolimpice, dar şi ale tehnicienilor vor fi date publicităţii la jumătatea lunii ianuarie 2011. Totodată, ea a anunţat că festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi, antrenori şi cluburi din judeţul Hunedoara va avea loc la finele lunii ianuarie 2011, atunci când la Deva vor veni şi componentele lotului naţional feminin de gimnastică al României.

Articol de Sami Tamaş(Deva)

Sursa: Prosport

Amelia a ratat mondialele

FOTO: The Couch Gymnast

 

Din păcate ruptura fibrilară a Ameliei s-a accentuat la Rotterdam, în consecință ea nu a putut concura la Campionatele Mondiale.

Deși părea să se simtă mai bine și a făcut antrenamentele pe podium, Amelia nu a putut trece peste dureri, ratând aceste campionate.

Să te faci bine, Ama!


ProSport a publicat zilele trecute un interviu cu Mariana Bitang despre Mondialele de la Rotterdam care vor incepe in cateva zile, interviu in care doamna Bitang este intrebata si despre starea Ameliei care este trecuta ca si rezerva in lotul pentru Mondiale. Iata ce raspunde:

Prosport – Campioana europeană Racea va putea concura?
M. Bitang – Ea a făcut o miniruptură fibrilară care a scos-o câteva zile din pregătire şi sperăm ca până la momentul concursului să o recuperăm. Ama şi-a reluat treptat antrenamentele doar de două zile, dar e îmbucurător că nu o mai doare şi sper să ajute echipa.

Speram ca starea Ameliei s-a imbunatatit si ca o vom vedea concurand la Rotterdam.
Multa sanatate Amelia!

S-a incheiat o noua editie a Campionatelor Nationale de Gimnastica ale Maestrilor, un concurs deosebit de important deoarece spre sfarsitul lunii viitoare vor avea loc, la Rotterdam, Campionatele Mondiale de Gimnastica.
Sala Polivalenta din Resita a fost o gazda extraordinara pentru aceasta competitie iar spectatorii care aproape au umplut-o in ultima zi, cand au fost finalele pe aparate, au aplaudat evolutiile gimnastilor, unii dintre cei mai buni din lume.[…]

Finala de la paralele i-a adus Ameliei Racea (Cetate Deva 1) primul loc pe podium cu punctajul de 14.650, urmata de colega ei de club Cerasela Patrascu 14.500 p si de Dana Andrei (CSS Buzau) 14.050 p.

Sursa: romgym.ro

Amelia a mai concurat si in finalele de la barna (14.100) si sol (13.725) unde s-a clasat a cincea, si in finala de la sarituri unde a terminat pe pozitia a sasea cu 11.500 puncte.

Filmulete din finale:

Aur la paralele:

Sol:

Au inceput Nationalele

In Sala Sporturilor din Resita au continuat intrecerile Campionatului National pe Echipe si Maestri, editia 2010, de aceasta data in prim-plan aflandu-se fetele, care au oferit spectatorilor prezenti un frumos spectacol sportiv.[…]

In varful ierarhiei feminine s-a situat constanteanca Ana Porgras, care a acumulat la total 57.800 p, fiind urmata de Diana Chelaru (Onesti) si Amelia Racea (Deva), cu 56.700 p, respectiv 56.650 (sărituri 13.700, paralele 14.700, bârnă 14.500, sol 13.750).[…]

Amelia Racea: „Nu ma multumeste acest loc, dar imi da mai multa incredere in mine. N-am avut exercitii de dificultate pe aparate. A fost frumos la Resita, sala frumoasa, public placut”.

La echipe, titlul a revenit formatiei CSS Cetate Deva 1 (Raluca Haidu, Amelia Racea, Cerasela Patrascu, Diana Trenca), in final cu 41.750, devansand, astfel, formatiile Dinamo Bucureşti 42.200 p si CSS Cetate Deva 2, cu 39.950 p.[…]

Rezultatele detaliate ale Campionatelor Nationale – feminin:

2010 Maestre GAF, 2010 Echipe GAF, 2010 Sperante GAF      

Sursa: www.romgym.ro

Sol:

Paralele:

Barna:

Sarituri: