Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘Internationalele Romaniei’

În urmă cu o săptămână câştiga finala la individual compus la concursul “Citta di Lugano”, devansând-o atunci pe iberica Izurieta, cea care urcase pe locul 4 la individual, la Europenele de seniori, la Milano. Astăzi, Amelia Racea a cucerit şi titlul de campioană internaţională a României. Ea a vorbit, pentru ProSport, despre obiectivele pe care le are în acest an, cel mai important fiind titlul la individual compus la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ce va avea loc la Tampere, între 18-25 iulie.

Amelia, cum a fost concursul de astăzi?
Nu a fost foarte greu. În plus, un concurs este mai uşor ca un antrenament, unde repeţi de zeci de ori acelaşi exerciţiu. Am avut emoţii puţine, dar am trecut peste ele, mai multe cred că au fost la paralele şi bârnă.

Concursul de la Ploieşti a fost asemănător cu cel de la Lugano?
A fost un pic mai greu la concursul din Elveţia, pentru că au fost mai multe fete şi concurenţa era mai mare, dar pentru mine a fost bine pentru că am fost în formă la ambele competiţii şi am reuşit să îmi fac treaba aşa cum am dorit.

Eşti foarte sigură în evoluţii…

Da, pentru că am concurat în multe competiţii, deja am puţină experienţă şi încerc să fac exerciţiile aşa cum îmi propun.

Ce obiective ai pentru anul acesta?
Să merg la FOTE, să câştig acolo individual compus şi pe aparate, să iau medalie de aur la fiecare aparat, dacă se poate.

Simţi presiunea faptului că toţi se aşteaptă la rezultate bune de la tine?

Este destul de greu, toată lumea cred că are aşteptări. Sunt lucruri normale, dar pot să trec peste ele, să nu mă apasa prea mult.

Ce mai e de îmbunătăţit?

La sărituri, trebuie să fac o săritură cu o dificultate mai mare, apoi la paralele mai am de băgat un element. Trebuie să îmi cresc nota de plecare şi la sol.


Ce îţi doreşti mâine, în finalele pe aparate?

Să câştig la fiecare aparat şi să fac un concurs cât mai bun.

De la începutul anului ai concurat în multe competiţii. Eşti obosită?

Puţin. Contează că din concursuri adun experienţă şi capăt mai multă încredere în mine.

articol Prosport

Read Full Post »

A doua zi a Internaţionalelor României a programat întrecerea feminină, 13 gimnaste din şase ţări (România, Italia, Mexic, Ungaria, Turcia, Norvegia) aliniindu-se la startul competiţiei. Ca întotdeauna întrecerea feminină a generat interes, ceea ce s-a reflectat şi în numărul de spectatori care au luat loc în tribună ( în jur de 500). În absenţa campioanei olimpice Sandra Izbaşa, a vicecampioanei europene la bârnă Ana Maria Tămîrjan şi a Ceraselei Pătraşcu, toate trei accidentate, statutul de cea mai experimentată componentă a lotului naţional i-a revenit Gabrielei Drăgoi.

Vicecampioana europeană de juniori la bârnă şi medaliată cu bronz la sol, la Europenele de anul trecut, Amelia Racea a câştigat, detaşat, titlul de campioană internaţională a României. Cu un concurs bun, sigură în evoluţii, cu exerciţii fără ratare, ea a totalizat 58,150 puncte. De altfel, gimnasta din Deva a obţinut şi cea mai mare notă din concurs, la bârnă 15,450, devansând-o pe Drăgoi (medaliată cu bronz continental la bârnă şi finalistă la acest aparat şi la JO de la Beijing).

Una dintre surprizele plăcute ale acestei competiţii a constituit-o revenirea după o intervenţie chirugicală la picior, a campioanei europene de juniori, la bârnă, Ana Porgras. Gălăţeanca a evoluat la două aparate, paralele (nota 14,750) şi bârnă (14,950). Micuţa Diana Bulimar a fost o altă surpriză a competiţiei. Gimnasta care va împlini 14 ani în luna august, a evoluat la toate cele patru aparate, impresionând asistenţa prin evoluţia la sol (14,200).

Finala individual compus, feminin:
1. Amelia Racea România 58,150
2. Elisabetta Preziosa Italia 55,300
3. Diana Chelaru România 55,250
4. Dorina Boczogo Ungaria 52,650
5. Goksu Ustas Turcia 52,500
6. Yessenia Estrada Mexic 50,050
7. Lotte Bo Norvegia 47,850

articol Prosport

Paralele 14,200:

Prima saritura:

Barna 15,450:

Read Full Post »