A doua zi a Internaţionalelor României a programat întrecerea feminină, 13 gimnaste din şase ţări (România, Italia, Mexic, Ungaria, Turcia, Norvegia) aliniindu-se la startul competiţiei. Ca întotdeauna întrecerea feminină a generat interes, ceea ce s-a reflectat şi în numărul de spectatori care au luat loc în tribună ( în jur de 500). În absenţa campioanei olimpice Sandra Izbaşa, a vicecampioanei europene la bârnă Ana Maria Tămîrjan şi a Ceraselei Pătraşcu, toate trei accidentate, statutul de cea mai experimentată componentă a lotului naţional i-a revenit Gabrielei Drăgoi.
Vicecampioana europeană de juniori la bârnă şi medaliată cu bronz la sol, la Europenele de anul trecut, Amelia Racea a câştigat, detaşat, titlul de campioană internaţională a României. Cu un concurs bun, sigură în evoluţii, cu exerciţii fără ratare, ea a totalizat 58,150 puncte. De altfel, gimnasta din Deva a obţinut şi cea mai mare notă din concurs, la bârnă 15,450, devansând-o pe Drăgoi (medaliată cu bronz continental la bârnă şi finalistă la acest aparat şi la JO de la Beijing).
Una dintre surprizele plăcute ale acestei competiţii a constituit-o revenirea după o intervenţie chirugicală la picior, a campioanei europene de juniori, la bârnă, Ana Porgras. Gălăţeanca a evoluat la două aparate, paralele (nota 14,750) şi bârnă (14,950). Micuţa Diana Bulimar a fost o altă surpriză a competiţiei. Gimnasta care va împlini 14 ani în luna august, a evoluat la toate cele patru aparate, impresionând asistenţa prin evoluţia la sol (14,200).
Finala individual compus, feminin:
1. Amelia Racea România 58,150
2. Elisabetta Preziosa Italia 55,300
3. Diana Chelaru România 55,250
4. Dorina Boczogo Ungaria 52,650
5. Goksu Ustas Turcia 52,500
6. Yessenia Estrada Mexic 50,050
7. Lotte Bo Norvegia 47,850
articol Prosport
Paralele 14,200:
Prima saritura:
Barna 15,450:

mi dor de tine!